|
.jpg)
Le Manoir aduce în România un alt ambasador al culturii culinare franceze în lume: Fauchon. Firma franceză de tradiţie specializată în tot ceea ce înseamnă dulciuri de excelenţă, produse de épicerie, ceaiuri şi vinuri, este prezentă din toamna lui 2009 în magazinul bucureştean cu o serie de delicatese, ceaiuri, biscuiţi, bomboane, praline, ciocolată şi pachete-cadou care îmbină bunul gust în design cu gustul cel mai bun.
La Paris, magazinul Fauchon din Plâce de la Madeleine e un fel de teatru magic care atrage trecătorii gourmet, graţie „exponatelor sale savuroase”, mereu altele.
Fauchon este inventatorul ceaiurilor parfumate cu flori şi fructe (anii '60), fiind cei care au reuşit să-i impresioneze şi pe japonezi, iar în cazul vinurilor, Fauchon colaborează cu expertul oenolog Frédéric Brochet care are misiunea de a lucra doar cu ce e mai bun.
Auguste Fauchon şi-a început povestea în 1886, fructele fiind baza afacerii sale care se întindea de-a lungul şi de-a latul Parisului. Ulterior ale sale Grandes Caves de Réserve (vinuri atent selecţionate) aprovizionează toată capitala Franţei şi dulciurile lui încep să scrie istorie. Acum, Fauchon e vestit pentru magazinele din toată lumea şi pentru spaţiile de tip traiteur din Paris, pentru cele mai bune produse de patiserie şi cofetărie şi pentru reţetele exclusive de ceaiuri parfumate. Nu în ultimul rând, noua imagine a firmei face furori.
|